default-logo

Istorie milenară a sârbilor din România (1010-2018)

 

 

 

 

 

 

 

Ivan BIRTA

ARB România

Departamentul de cercetări științifice

Rezumat în limba româna:

Lucrarea de față aduce  o retrospectiva a vietii si activității monahale a sârbilor din Banatul românesc din ultima mie de ani din Țara Banatului, Republica Bănățeană, etc. (anii 1010 – 2018), însumând astfel un interval istoric care numără 1008 ani.

Textul redă toate așezămintele Mitropoliei Timișoara din România, respectiv Vârșeț și Srediștea Mică  (Strediște) din Serbia (Țărvia), în baza documentelor originale prezervate in arhivele carașovenești (Archiv BIRTA).

Descrierea începe cu atestarea mănăstirii Morisena (Cenad, Banatul Românesc), ctitorie a craiului Aton, zidită în anul 1010/1015 de călugării veniți de la Сфета Град (Sfeta Grad/Orașul Sfânt – Ierusalim). După asasinarea craiului Aton mănăstirea va fi ocupată de unguri, veniți cu episcopi ”papistași” (adepți ai papei de la Roma – catolici).

În anul 1182 din Țârvia (Serbia) vine la Căvăran călugărul Ilarie  care va construi, cu ajutorul craiului bulgar Petru de la Târnovo (Bulgaria) o mănăstire, iar mai ”amânat” (mai târziu), în anul 1186 se construiește și mănăstirea Partoș, ce va fi rezidită în anul 1486 de către Iovan Brancovici (Јован Бранковић), care împreună cu vlădica Maxim va rezidi, în anul 1487, mănăstirile Sângiorzului și a Zlatiței (ultima fiind zidită de egumenul Elefterie, în anul 1342), iar în anul 1488 mănăstirea Voiloviței, respectiv în anul 1494 mănăstirea Mesici.

În anul 1438 cneazul Milan ridică mănăstirea din Kisici, ”unde s-au așezat în astă mănăstire călugări sârbi din Țârvia”.

În anul 1498 un alt așezămănt monahal – mănăstirea Hodoșului – ”au înzestrat-o dîn nou Dimitri Jacșici, sârbu”.

La mănăstirea ”Isăului au Bezdinului”  vine în anul 1242 un călugăr din ”Țărvia” unde va  construi o biserica de lemn, rezidită în anul 1539 de către arihamandritul Iosaf Milutinovici, cu sprijinul domnitorului Țării Românești, Radu Vodă, ”și s-au aciuit sârbi în asta mănăstire”.

După construirea mănăstirii Vodița din anul 1372, douazeci de ani mai târziu, în anul 1391, cneazul ”Lazăr Sârbu face danie zece sate din Țârvia” acestei mănăstiri.

 

Este o lucrare care va umple un gol rămas în istoria poporului sârb ce trăiește pe aceste teritorii de peste o mie de ani, ea putând fi utila și istoricilor care doresc în acest fel să se documenteze din izvoare de prima mână, dar și lingviștilor – slaviști și romaniști, care vor găsi în această lucrare elemente interesante și inedite de onomastica, toponimie, etc.

Cuvinte cheie: Aton, Dimitri Jaksici, Iovan Brancovici, Kisici, Cneaz Lazar, Morisena, Serbia, Țărvia.

Ivan BIRTA

About the Author
  1. furtdso linopv Reply

    I reck on something really special in this internet site.

  2. furtdsolinopv Reply

    I was reading through some of your content on this internet site and I conceive this site is really instructive! Keep posting.

  3. Nickole Kirberger Reply

    so much fantastic info on here, : D.

  4. lenjerii de pat pucioasa Reply

    I have read some good stuff here. Definitely worth bookmarking for revisiting. I surprise how much effort you put to create such a fantastic informative web site.

  5. lenjerii outlet Reply

    Thank you for helping out, excellent information. „Considering how dangerous everything is, nothing is really very frightening.” by Gertrude Stein.

Leave a Reply

*

error: Conținutul acestui site este protejat!