default-logo

Atunci cand vorbim despre carasoveni, ne gandim la o populatie sud-slava din Banatul romanesc, o populatie ce locuieste in 8 sate din judetul Caras-Severin, in doua sate din judetul Arad si in cateva zeci de sate si orase din Romania si Serbia.
In total, carasovenii numara astazi mai putin de 10.000 de suflete.
In urma cu multe sute de ani, in perioada marilor migratii, insemnate grupuri de oameni, au plecat din diverse zone ale Peninsulei Balcanice, stabilindu-se, dupa lungi peregrinari pe continentul european, pe aceste meleaguri.
Odata asezati pe aceste plaiuri, carasovenii si-au construit salase, apoi case, inchegand mai tarziu localitati, cum sunt – Karaševo, Klokotič, Lupak, Nermić, Jabalče, Vodnik, Ravnik, Tilori, Keča, Lipova, Radna, Slatina Timis, etc..
Caras - Foto 1Chiar si vechiul afluent al Dunarii, memorat din epoca romanilor, care dupa cotropirea Daciei a fost numit RIO APO a fost rebotezat de carasoveni, primind denumirea Caras, toponimic cunoscut in zilele noastre sub diverse denumiri: Karaš, Караш, Karasch, Karach, Carassou, Karaševo, Karašica, etc.
Acest afluent al Dunarii curge pe o lungime de peste 110 km, dintre care 50 km in Romania, iar ceva peste 60 de km in Republica Serbia, unde, la Stara Palanka se varsa in Dunare. Pe parcurs aduna mai multi afluenti: Buia, Nergana, Semenic, Kosava, Bei, Girliste, Jitin, Lisava, Ciclova, Ciornovat, Ilidia, Buruga, etc. Carasul are o albie majora de peste 1 km, drenand o zona de peste 1400 km², nu este insa navigabil, cu toate ca a fost canalizat – Dunav-Tisa-Dunav. La iesirea din campia piemontana, Carasul formeaza o lunca de peste 4 km.
Vechea denumire romana APO, mentionata si in Tabula Peutingeriana inca din perioada dacica (v. si Dacia romana in harta lui Pierre Lapie din 1845), este repede uitata, toponimul Caras ramanand valabil de cel putin 1000 de ani – pana in zilele noastre.
La sosirea lor in Banatul romanesc, carasovenii au dat numele si unuia din cele mai intinse judete din Romania (al treilea ca marime din tara) – judetul Caras, mai tarziu Plasa Caras (astazi Judetul Caras-Severin), un judet cu o suprafata de peste 8500 km², constituit din 8 orase si aproape 200 de sate.
Cel mai mare sat al carasovenilor (Carasova), este cunoscut si sub numele de Karaševo, Krassóvar, Krassócsőrgő , Kiskrassó, Malo Karaševo, Veliko Karaševo, Krassó almás, etc., denumiri care, urmare a expansiunii continue a localitatii au fost mai tarziu atribuite si altor localitati carasovenesti din vecinatate (Iabalcea, Nermet, etc.).
Caras - Turski mostIn jurul anilor 1200, sub domnia regelui Ludovic al Ungariei, Carasova a fost ridicata la rangul de Oppidum, dispunand astfel chiar si de o cetate, fortificata, dealtfel extrem de bine consolidata pentru acele timpuri (Turski Grat). Cetatea a fost ridicata in scopul apararii localnicilor contra navalitorilor straini, in primul rand a celor otomani. Aceasta populatie harnica si extrem de bine organizata, calita in lungile peregrinari prin Europa, cunoaste o dezvoltare destul de rapida, astfel incat, in anul 1719, Carasova ajunge să aiba dublul locuitorilor fata de Lugoj, ajungand la nivelul orasului medieval Caransebes, un important centru politic si religios al vremii.
La drept vorbind, existenta milenara a carasovenilor ramane in continuare un obiectiv greu de dovedit, dar dispunem indirect, de o serie de indicii si de marturii ale culturii populare orale si scrise, care atesta perioada aproximativa de cand aceasta populatie sud-slava s-ar fi asezat pe meleagurile din sudul Banatului romanesc actual, o populatie, dupa cum am mai afirmat si mai sus, regasita nu doar dealungul raului Caras din judetul Caras-Severin, ci si in alte localitati din judetele Timis, Arad si din Banatul Sarbesc.
Multitudinea de documente, gasite in trecut in localitatile carasovenesti, conservate de-a lungul timpului intr-o cuprinzatoare arhiva BIRTA, sunt redactate in graiul carasovenesc, dar printre documente se regasesc si texte in limbile latina, slava veche, glagolitica, maghiara, germana, romana, rusa si evident, in limbile sarba veche (cerkveno-serbski) si croata. Aceste documente ne dau indicii pretioase, directe si indirecte, privind viata si cultura seculara a carasovenilor pe aceste meleaguri. Evident ca dintre documentele gasite si prezervate in arhiva mai sus amintita, nu toate se refera implicit la carasoveni, dar prin insasi existenta lor in casele vechi si foarte vechi ale acestei populatii, ele sunt o dovada indubitabila a existentei si a vechimii acestei populatii in zona.
De la Scrisoarea lui Neacsu din 29/30.06.1521, continuand cu pergamentul cunoscut ca „Zapis al lui Gavriil Moghila, Voevod și Domn a toata teara Ungrovlahiei“, redactat in slavona, „…. u leat 7128” (anul 1620), la cetatea Tirgovistei (Silistea Pepenestilor), documentele carasovenesti ne dau indicatii pretioase chiar si in ceea ce priveste razboaiele lui Napoleon Bonaparte, acestea fiind minutios descrise de conducatorii religiosi ai Banatului Timisan, intr-un amplu jurnal constituit din 204 pagini olografe supradimensionale, de 24×36 cm, redactate cu caractere slavone, in limbile romana si sarba, intr-un rastimp de 20 de ani – 01.03.1781 – 21.02.1801.
Toate aceste documente reprezinta un adevarat tezaur, dar si o provocare pentru toti cei care vor sa cunoasca, in mod obiectiv, fara a avea prejudecati, trecutul si indeletnicirile populatiilor vechi asezate pe actualele teritorii ale Romaniei.
Aceasta marunta populatie, despre care parerile savantilor din ultimii 200 de ani au fost atat de variate, dar si atat de contradictorii, din pacate deseori tendentioase, priveste semet spre viitor, sfidand parca timpul. Carașovenilor nu prea le pasă de încercările politicienilor sau clericilor de ieri și de azi, atat din Romania, cat si din tarile invecinate Serbia, Croatia, Bulgaria ba chiar si Cehia, care incearca sa-i converteasca la propria religie si astfel sa-i integreze la sanul propriului popor.
Analizand obiectiv cele de mai sus, stai si te crucesti cu degetul mic de la mana stanga si cu degetul mare de la mana dreapta (ca sa citez un vechi ”de deochi” carasovenesc), cum de au putut ilustrii oameni de stiinta – romani si straini – carturari renumiti, istorici de marca, filologi slavisti, romanisti, germanisti, balcanologi, muzicologi, antropologi, arheologi – multi dintre ei membri de drept ai academiilor de stiinta europene – sa emita si sa sustina unele teorii atat de aberante si atat de contradictorii cu privire la apartenenta nationala si chiar confesionala a carasovenilor.
Raspunsul pare sa fie unul simplu: Daca facem abstractie de reaua credinta sau de studii elaborate la comanda poltica ori religioasa, avand deci un scop predefinit, vom observa ca nu au fost cercetate indeajuns, uneori chiar deloc, importante fonduri arhivistice romanesti si straine precum:
1. Arhivele imperiului austro-ungar de la Budapesta si Viena (unele cercetari au fost efectuate sumar sau inconsecvent);
2. Arhivele de la Vatican – care au fost complet ignorate (exceptand cercetarile noastre din anii 1970-1980 (v. Birta, Karaševci, 1993), cateva documente descoperite de noi, fiind pur si simplu preluate si publicate de un mare prieten al carasovenilor, Vladimir Stanković din Zagreb, consultat de noi in perioada aceea, cu putin timp inainte de aparitia lucrarii Karaševci;
3. Arhivele consistente ale imperiului otoman, pastrate la Istanbul si Ankara, care au fost total ignorate;
4. Arhivele ortodoxe si catolice ale Protopopiatelor din Virset, Caransebes, Lugoj, Timisoara, s.a., care nu au fost valorificate, exceptand studiile unui conational roman din Serbia (Dorinel Stan), care aduce doua documente importante privind existenta carasovenilor pe aceste meleaguri in sec. al XVI-lea. Mai mult, secularele istorii bisericesti din satele carasovenesti (Istoria domus si Istoria Parochiae) au fost realmente confiscate in jurul anului 2000 de catre noua conducere catolica diocezana din Timisoara si puse sub sigiliu. In ciuda faptului ca avem in conducerea catolica din Timisoara un Monsignore carasovean, deci, cum s-ar spune, un fiu al satului, cu sanse mari sa devina la un moment dat episcop catolic al Banatului, zavoarele grele ale arhivelor diocezane raman inchise muritorilor de rand, in special laicilor. Aici trebuie mentionat si faptul ca, nici protopii sau prea sfintii prelati ortodocsi nu se lasa mai prejos, ei fiind mai catolici decat papa, atunci cand se incearca cercetarea arhivelor bisericesti.
5. Nu s-au abordat pana in prezent, cercetari interdisciplinare asupra carasovenilor, care sa includa obligatoriu si un aprofundat studiu antropologic.
Vom conchide cu mentiunea ca, cercetarile multor specialisti, care au venit la fata locului au fost sporadice, incomplete, pe deasupra si superficiale, acestea rezumandu-se la studii ce aveau o durata a sederii in satele carasovenesti, de 3-4 zile (ex. Miletici, Petrovici, Tomici, Stanković, Barbulescu, Manea-Grgin, Tasula, s.a.). Deseori cercetarile de teren se efectuau confortabil de acasa, in baza corespondentei purtate cu intelectualii locali (v. Živojinović s.a.).
De retinut ca actualele case carasovenesti, lasate in paragina ca urmare a depopularii, efect al emigrarilor in masa a localnicilor, reprezinta adevarate tezaure culturale, continand comori si relicve arheologice de mare valoare pentru orice cercetator migalos și rabdator, ele putand fi interesante deopotriva si pentru etnologi, lingvisti, muzicologi, arheologi. Astfel de studii sunt insa anevoioase si de durata, ele reprezinta un mare avantaj doar pentru cercetatori localnici, este drept, putini la numar, oameni cunoscuti si respectati de sateni, astfel incat, localnicii, avand incredere in ei, sa le permita introspectia de care are nevoie orice cercetator al culturii si al traditiilor populare.
Este usor de presupus ca niciun localnic nu este prea bucuros sa-si puna la dispozitie casa, pentru ca un cecetator sa umble, cum am zice noi, brambura, ore sau zile intregi prin lucrurile depozitate de stramosii sai in pod, pivnita si in alte incaperi. Deloc de neglijat faptul ca, interogarea localnicilor in limba straina sau în limbile sarba sau croata literara reprezinta un alt impediment, care il va duce pe subiect iminent la raspunsuri fortuite, exprimate intr-un limbaj mai elevat, pe care subiectul il crede a fi literar, mai modern. Implicit, acest lucru va duce la alterarea continutului lingvistic sau al informatiei furnizate. De unde si concluzii, deseori gresite, elaborate de unii oameni de stiinta.
Trebuie amintit cu aceasta ocazie ca locuitorii din satele carasovenesti au fost in vechime si au ramas pana astazi bilingvi, chiar trilingvi sau quattrolingvi.
La acest lucru i-a impins nevoia de comunicare cu cei din jur, inca de la inceputul marilor migrari prin Europa.
Odata cu anii 1990, dupa savarsirea asa numitei revolutii populare, asistam la un alt fenomen si anume, emigrarea in masa in tari precum Serbia, Croatia si Austria (la Gradiščanski Hrvati din Burgenland).
Ceea ce n-au reusit cotropitorii straini intr-un mileniu – asimilarea carasovenilor – a reusit Uniunea Europeana in doar 20 de ani – alterarea irevocabila a dialectului carasovenesc (v. si Radan, literatura la acest site) dar si pierderea unor simboluri etnice, conservate secole intregi.
Populatia bastinasa romana din Banat, datorita portului carasovenesc arhaic, dar si a prezervarii unor obiceiuri si traditii, indulgent spus, exotice, erau porecliti in trecut de romani ”cocosi”.
Pentru a vedea dedesubturile acestei stari de fapt, trebuie mentionat ca, pentru a-si vinde produsele – porumb, grau, mere, pere, piei de animale (cu precadere de ovine si bovine), sau bauturile alcoolice (tuica de prune, de cirese, pere, gutui, etc.), carasovenii plecau, constituiti in caravane de mai multe care, trase de boi sau de cai, in carute prevazute cu un acoperis rezistent la ploaie, asa numita ”cerga”, peregrinand tarile invecinate – Serbia si Ungaria – pe o perioada de 3-6 saptamani, parcurgand in acest timp distante de 100 pana la 150 de km.
La acest trak, denumit si „Omka“ (vanzare de produse), carasovenii luau cu ei și câte unul sau doi cocosi, pastrati in colivii confectionate special scopului dat. Prin sacrificare, acestia aveau atat un rol alimentar, dar erau mai ales folositori datorita cantatului si trezitului de dimineata, odata cu ivirea zorilor.
Motiv pentru care romanii, din amuzament, îi mai numeau „cotcoreti“. Drept replica, acestia, argumentandu-si bilingvismul, le reprosau ca, daca nu ar sti limba romana, ar trebui sa latre. Parerea pe care o aveau si despre populatia maghiara, cunoscuta dintotdeauna ca oportunista in ceea ce priveste uzul altor limbi decat limba maghiara.
In general insa, nu am regasit, in multitudinea documentelor carasovenesti, dealtfel ordonate si bine sistematizate, cazuri de violenta dintre romani si carasoveni pe motive de apartenenta nationala, cu mentiunea ca totusi, pana in urma cu cateva decenii, casatoriile mixte au ramas destul de rare.
Socializarea cu carasoveni a fost in trecut, dar ramane si astazi un lucru destul de dificil. Astfel, oaspetii erau primiti, dar sunt si astazi primiti de carasoveni, doar in „soba za gošće“ (in camera de oaspeti), aici fiind intampinate chiar si rudele mai apropiate. Vizitarea incaperilor anexe, mai simple, a ramas tabu, un secret pe care localnicii il pastreaza pentru sine. Poate si din cauza ca intr-una din acele incaperi, care obligatoriu dadea in curte, orientata spre deal (satele fiind situate in zona carstica), se pastra pana in deceniile trecute si o lada de lemn, ce putea fi dusa de doi barbati, in care erau asezate cu grija lucrurile de valoare, dar si cele de trebuinta imediata, un fel de lada de zestre ce se regaseste astazi la romani, evident nu in scopul inventarului de mariaj. Traditia spune ca acest obicei a ramas din perioada marilor migratii, cand carasovenii, in fuga lor din fata hoardelor otomane, se aflau intr-o permanenta alerta, fiind deci continuu pe picior de fuga.
Dupa cum s-a afirmat si mai sus, aceste localitati reprezinta astazi adevarate comori antropologice, continand obiecte de artizanat valoroase, sculpturi vechi de sute de ani, mai ales sub forma unor reminiscente de paturi, scaune, sabii, spade sau mobilier vechi, aproape antic.

Deschidem aceasta fereastra tuturor celor care doresc sa cunoasca mai bine trecutul carasovenilor, in speranta ca materialul prezentat să fie un imbold pentru toti cei care pot contribui la o mai buna cunoastere a istoriei milenare a carasovenilor.

Caras - Pod de traversare

error: Conținutul acestui site este protejat!